Dan Petrescu a continuat să se plângă și înaintea meciului cu UTA: „Cei care fac programările au ceva împotriva CFR-ului, asta e clar!”

Redactor:
Călin Mnerie
Dan Petrescu a continuat să se plângă și înaintea meciului cu UTA: „Cei care fac programările au ceva împotriva CFR-ului, asta e clar!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

După Sepsi – Gaz Metan Mediaș, în cadrul etapei a 25-a a Ligii 1, marți, de la ora 17,30, intră în scenă CFR Cluj și UTA, două dintre echipele ce nu au avut un început de an tocmai fast.

De altfel, liderul campionatului nu a câștigat încă (e drept nici nu a pierdut), în timp ce arădenii tocmai ce au încheiat seria proastă, de zece meciuri fără victorie. Și au făcut-o cu un nou antrenor pe bancă, Ionuț Badea, care i-a locul lui Laszlo Balint.

„Am înțeles că Craiova joacă joi și noi jucăm marți, mi se pare foarte corect tot ce se întâmplă”

Revenind la clujeni, aceștia au și avut meciuri de risc maxim, cu echipe de play-off, desfășurate după același scenariu. „Alb-vișinii” au condus de fiecare dată și egalați în prelungiri pe „Arena Națională”, cu FCSB (3-3) și pe „Ion Oblemenco”, cu CS U Craiova (1-1), dar și pe teren propriu, de FC Botoșani, la 1, cu 8 minute înainte de ultimul fluier.

„Trei meciuri în care am fost egalați pe final nu sunt ușor de digerat. Din păcate, nu avem timp să plângem sau să ne gândim ce ghinion am avut, pentru că mâine avem meci iar. Nu înțeleg de ce ne grăbim, de ce jucăm atâtea meciuri acum în ianuarie-februarie. Punem meciurile unul peste altul. De-abia am ajuns, am venit cu autocarul și trebuie să începem alt meci. Cum să vorbesc cu băieții, când să-i motivez că mâine avem meci? Greu în condițiile astea. Am înțeles că Craiova joacă joi și noi jucăm marți, mi se pare foarte corect tot ce se întâmplă…. Cei care fac programările au ceva împotriva CFR-ului, asta e clar. Suntem și cu moralul puțin afectat, când ești egalat, indiferent de celelalte rezultatem pentru că nu sunt importante. Important e ce facem noi. Nu e ușor să fii egalat de trei ori, de două ori chiar la ultima fază a meciului, și cu FCSB și cu Craiova. Dar, trebuie să ne gândim la meciul de mâine”, a transmis Dan Petrescu în debutul conferinței de presă ce precede confruntarea cu noua echipă a lui Ionuț Badea.

Au fost buni și în atac, dar nu marcau, de aia au cumpărat trei atacanți”

Analizând mai în detaliu confruntarea cu arădenii, antrenorul CFR-ului pare că s-a axat mult pe statistici și fiindcă, susține el, nu prea a avut timp de altceva deocamdată.

„Stim că UTA a schimbat antrenorul și el a câștigat primul meci. UTA a primit doar 17 goluri până acum, m-am uitat la statisticile lor, pentru că meciuri nu prea am avut timp să văd și eram surprins. În deplasare au primit numai 9 goluri în 12 meciuri. Arată foarte bine în deplasare. E ciudat, ei acasă au probleme, în deplasare în schimb sunt foarte buni. Au fost buni și în atac, dar nu marcau. Și la meciul cu noi a fost la fel, au jucat foarte bine, ne-au dominat. De aceea au și cumpărat trei atacanți, Cardoso, Otele și un lituanian (n.a. Laukzemis), ca să-i ajute. Și iată că la primul meci al lui Badea au reușit să câștige, vin cu moral foarte bun. Eu sunt conștient că va fi foarte foarte greu, mai ales că jucătorii noștri, nu toți, nu au avut timp să-și revină. Și vorbesc mai ales despre cei care au jucat deja două meciuri și sunt posturi-cheie unde nu putem face schimbări. Avem jucători accidentați, cum ar fi la fundașii centrali. Dar, avem nevoie mare de o victorie mâine, asta e cel mai important pentru toți și toată lumea știe asta”, a adăugat „Bursucul”.

Portarul Bălgrădean și fundașul Camora sunt suspendați la gazdele de mâine, Sigurjónsson – accidentat, în timp ce Dugandzic, Susic și Itu ar putea prinde în premieră pentru acest an minute oficiale. Totodată, de o oră, CFR-ul a oficializat transferul internaționalului bulgar, Kristian Dimitrov, un fundaș central de 24 de ani, care vine de la Hajduk Split (Croația).

Nu ar fi normal să ne gândim toată ziua la restanțe”

În vestiarul liderului nu e tocmai liniște, din moment ce există restanțe importante la nivel salarial. „Nu ar fi normal să ne gândim toată ziua la același lucru, mai ales că toată lumea și-a luat banii la CFR, nimeni nu a rămas cu datorii neachitate. Pe undeva îi înțeleg pe jucători, dar ar fi păcat să se gândească la restanțe sau dacă banii vin acum sau peste mai mult timp. Banii și-i vor lua în înregime până la urmă”, a comentat Petrescu.

Nu mai crede în statistică: „S-au schimbat multe”

În precedentele trei întâlniri dintre cele două formații în Liga 1 s-a marcat câte un singur gol. Arădenii au câștigat cu 1-0 la Cluj în toamna lui 2020 și au pierdut cu același scor în fața CFR-ului anul trecut la Arad, în ediții de campionat diferite.

„Statistica nu joacă niciodată și oricum s-au schimbat multe, viața s-a schimbat în general după COVID și restul. Și despre CFR s-a spus că dacă conduce cu 1-0 nimeni nu o mai egalează și, iată, că s-a întâmplat asta în două rânduri în ultimele săptămâni”, a mai afirmat tehnicianul campioanei.

Două dueluri Petrescu – Badea, „Bursucul” se încununa campion la finalul acelui sezon

Petrescu și Badea s-au înâlnit de două ori în carieră în sezonul 2008-2009. Fostul fundaș dreapta al „Generației de Aur” a impus remiza albă cu Urziceniul în Trivale și apoi a bătut-o 3-2 Argeșul pregătit de Ionuț Badea. La finalul acelui campionat, Dan Petrescu câștiga primul său trofeu din cariera de antrenor pe banca ilfovenilor. „Nu m-a interesat niciodată statistica doar în momentele în care urmăresc ceea ce antrenez, este singurul lucru la care mă gândesc când vine vorba despre statistică. Restul e, într-adevăr o evidență dar mai mult pentru media, pentru că în fotbal există doar momentul. Ce s-a întâmplat acum un an, șase luni, ce s-a întâmplat ieri, nu mai contează”, a spus Badea când a fost întrebat despre duelurile sale cu rivalul de mâine, de pe banca CFR-ului.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×